Decizia Curtii Constitutionale Nr. 699/06.10.2020

DECIZIA nr. 699 din 6 octombrie 2020

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 și art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în   MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 15 ianuarie 2021

Data intrării în vigoare 15-01-2021

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

3. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 și art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.667/99/2016 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 694D/2018.
4. La apelul nominal lipsesc părțile Emanoila Savin şi Casa Județeană de Pensii Iași. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere art. 16 din Constituție, situațiile juridice învederate de autoarea excepției, respectiv situația soțului supraviețuitor, pe de o parte, şi situația concubinului, de cealaltă parte, fiind diferite. Pensia de urmaș reprezintă o măsură de protecție socială acordată persoanei care a dobândit calitatea de soț prin efectul căsătoriei, așa cum este recunoscută de Codul civil. În legislația română concubinajul nu este recunoscut ca o formă de conviețuire. Hotărârea din 1 aprilie 2008 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată de autoarea excepției, a analizat o altă situație, întru-cât în legea germană se recunoștea uniunea consensuală înregistrată. De asemenea, într-o hotărâre recentă a aceleiași instanțe din 19 decembrie 2019 în cauza HC şi Comisia Europeană, analizând o situație similară celei de față, Curtea a reţinut că, în ceea ce privește pensia de urmaș, concubinii nu sunt într-o situație comparabilă cu cea a persoanelor căsătorite şi a persoanelor care au încheiat o uniune înregistrată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.667/99/2016, Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu prilejul soluționării apelului formulat de Emanoila Savin şi Casa Județeană de Pensii Iași împotriva Sentinţei civile nr. 1.174 din 12 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7.667/99/2016, având ca obiect contestația formulată de Emanoila Savin împotriva deciziei de pensionare. Prin contestația formulată, contestatoarea a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Iași la acordarea pensiei de urmaș pe o perioadă nedeterminată, deși durata căsătoriei cu soțul decedat a fost mai mică de 10 ani, întrucât conviețuirea efectivă a fost de peste 20 de ani.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale susține, în esenţă, că dispozițiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea de tratament şi ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care exclud perioada de concubinaj anterioară căsătoriei de la stabilirea dreptului la pensie de urmaș a soțului supraviețuitor. Astfel, consideră că normele de lege criticate reprezintă, din punct de vedere normativ, o ingerință legală în dreptul la libera exprimare manifestat prin opțiunea de conviețuire, instituind o inechitate de tratament între persoanele care au calitatea de soți, pe de o parte, şi cei care se găsesc în relații de familie de facto (de concubinaj), de a beneficia de drepturile de urmaș. Legea română nu recunoaște concubinajul ca formă de conviețuire, art. 259 din Codul civil definind căsătoria ca „uniunea liber consimțită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie“. Or, o uniune liberă ca cea a concubinajului are, practic, același scop ca şi căsătoria, constând în acordarea de sprijin material, moral unul față de celălalt. Faptul că legiuitorul nu recunoaște existența unei astfel de uniuni nu poate justifica singur şi prin el însuși o inechitate de tratament, cum este cea reținută de prevederile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010.
6. Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales ca urmare a numărului mare de copii născuți din cupluri necăsătorite. Astfel, pe locul întâi se află Islanda cu 65% dintre copii proveniți din relații de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu 55%, în timp ce în Marea Britanie proporția este de 40%.
7. Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale arată că, în ultimii ani, concubinajul este forma modernă de conviețuire, preferată căsătoriei, deși în relaţia de concubinaj nu există drepturi şi obligații de genul celor reglementate prin lege pentru căsătorie. Însă aceasta vizează doar pe concubini, întrucât copiii născuți în afara căsătoriei, respectiv dintr-o relație de concubinaj, se bucură de același regim de ocrotire ca orice copil din căsătorie. Legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. De asemenea, dispozițiile art. 315 din Codul de procedură civilă menționează concubinul printre persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil, fiind inclus în aceeași dispoziţie alături de soț, fostul soț, logodnic, respectiv în categoria persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți. Or, apreciază că este discriminatoriu ca într-o anumită procedură aceste categorii să fie situate pe poziții de similaritate, iar în ceea ce privește acordarea/recunoașterea unor drepturi să se aprecieze că acestea nu sunt în situații similare.
8. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia invocă şi cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, potrivit cărora nerecunoașterea dreptului de a refuza să dea declarații în calitate de martor persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți aduce atingere art. 16 din Constituție, în condițiile în care art. 177 alin. (1) din Codul penal definește noţiunea de „membru de familie“ prin includerea persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți şi copii, în cazul în care conviețuiesc. Consideră că relevantă în considerentele deciziei menționate este similitudinea stabilită de Curtea Constituțională între relația de concubinaj cu relațiile dintre soți, fiind apreciate ca „relații asemănătoare“, neexistând nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriţi şi cei implicați într-o uniune consensuală.
9. Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că, astfel cum legiuitorul penal a apreciat că nu există temei pentru ca aceste categorii de persoane ce intră în sfera noțiunii de „familie“ să nu beneficieze de protecție penală similară cu cea acordată cuplurilor căsătorite, nu există niciun temei şi nicio justificare obiectivă care să instituie diferența de tratament juridic, din perspectiva legii pensiilor şi a asigurărilor sociale între persoanele căsătorite şi persoanele care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soți, cum este dreptul recunoscut exclusiv soțului supraviețuitor la pensie de urmaș.
10. Tot în susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarea excepției invocă şi prevederile art. 1 şi art. 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă şi ocuparea forței de muncă, precum şi cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 1 aprilie 2008, pronunțată în Cauza C-267/06 Tadao Maruko împotriva Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, în sensul că refuzul de a acorda partenerilor de viață dreptul la pensia de urmaș reprezintă o discriminare directă bazată pe orientarea sexuală, dacă se presupune că soții supraviețuitori şi partenerii de viață supraviețuitori se află într-o situație asemănătoare în ceea ce privește această pensie.
11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum şi Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, potrivit cărora:– Art. 83: „Pensia de urmaș se cuvine copiilor şi soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

“– Art. 85:(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

23. Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, respectiv art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 fac parte din capitolul IV – „Pensii“, secțiunea a 5-a, care reglementează „Pensia de urmaș“. Aceasta este una dintre categoriile de pensii care se acordă în sistemul public de pensii, alături de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială şi pensia de invaliditate.
25. În vederea obținerii unei pensii de urmaș, legiuitorul a prevăzut mai multe condiții. Astfel, așa cum se precizează chiar în art. 83 din Legea nr. 263/2010, este necesar ca susținătorul decedat să fi fost pensionar sau să fi îndeplinit condițiile pentru obținerea unei pensii.
26. O altă condiție privește calitatea persoanelor care pot solicita acordarea pensiei de urmaș, respectiv raporturile pe care le-au avut cu persoana decedată. În acest sens, legiuitorul a stabilit că de acest tip de pensie pot beneficia copiii, până la vârstele reglementate de art. 84 din aceeași lege, şi soțul supraviețuitor. Premisa avută în vedere este aceea că persoana decedată, prin obligațiile ce rezultă din raporturile de familie, a avut rolul de „susținător“ al familiei sale, iar dispariția sa afectează nivelul de trai al celor aflați în întreţinerea sa. Astfel, se impune a fi amintit că, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituție, părinții au dreptul şi îndatorirea de a asigura creșterea, educaţia şi instruirea copiilor, iar potrivit art. 325 alin. (1) şi (2) din Codul civil, soții sunt obligați să îşi acorde sprijin material reciproc şi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei.
27. Cât privește condițiile în care soțul supraviețuitor poate beneficia de pensie de urmaș, Curtea reține că legea prevede acordarea acesteia dacă solicitantul a împlinit vârsta standard de pensionare şi dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus (art. 83 din Legea nr. 263/2010).
28. În același timp însă, punând accentul pe dimensiunea socială a statului român, așa cum este aceasta consacrată în art. 1 alin. (3) din Constituție, cât şi pe obligația de a asigura protecția persoanelor cu handicap, prevăzută de art. 50 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care soțul supraviețuitor este o persoană cu invaliditate de gradul I sau II, acesta are dreptul la pensie de urmaș dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an, indiferent de vârstă, iar în situația în care decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă soțul supraviețuitor nu realizează venituri lunare din activități dependente, aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II din Legea nr. 263/2010, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dreptul la pensie de urmaș nu este condiționat de durata căsătoriei (art. 86 din Legea nr. 263/2010).
29. Tot în vederea susţinerii familiei rămase fără sprijinul financiar al unuia dintre soți, ca urmare a decesului acestuia, precum şi în spiritul art. 49 din Constituție din care derivă obligaţia statului de a asigura protecţia copiilor şi a tinerilor, legiuitorul a prevăzut că soțul supraviețuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 88 din Legea nr. 263/2010).
30. În situaţia în care soțul supraviețuitor nu îndeplineşte condițiile referitoare la vârsta legală de pensionare şi/sau durata minimă a căsniciei, prevăzută de art. 85 din Legea nr. 263/2010 – respectiv 10 ani -, nu este o persoană cu invaliditate de gradul I sau II şi nici nu are copii în întreţinere, în condițiile art. 88 din aceeași lege, legiuitorul a prevăzut acordarea unei pensii de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II din Legea nr. 263/2010, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 87 din Legea nr. 263/2010). Altfel spus, legiuitorul a instituit acordarea unui ajutor temporar pentru soțul supraviețuitor care are capacitate de muncă, nu a împlinit vârsta legală de pensionare şi nu realizează venituri din activităţi dependente sau veniturile realizate sunt apreciate ca fiind mici. În aceeași ipoteză se încadrează şi persoanele a căror căsnicie a avut o durată mai mică de 10 ani.
31. Aşa cum reiese din motivarea excepției de neconstituționalitate, critica de neconstituționalitate este formulată pornind de la situaţia unor persoane de sex diferit, a căror căsnicie, cu o durată mai mică de 10 ani, a încetat ca urmare a decesului unuia dintre soți. Prin urmare, soțul supraviețuitor nu poate beneficia de pensie de urmaș decât pe o perioadă de 6 luni de la data decesului. Instanţa de judecată, care a formulat excepția de neconstituționalitate, apreciază că soțul supraviețuitor este discriminat, întru-cât nu este luată în calcul, în vederea acordării pensiei de urmaș, şi perioada în care soții au trăit în concubinaj anterior căsătoriei şi care poate fi asimilată, în opinia sa, relaţiilor de familie.
32. Față de această critică, Curtea reține că, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituție, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ Aşa cum s-a subliniat însă şi în doctrină, noţiunea de familie este complexă, întrucât include atât o dimensiune morală şi afectivă, cât şi o dimensiune socială şi una juridică, iar prevederile art. 26 alin. (1) din Constituție, care prevăd că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată“ au în vedere toate aceste dimensiuni. Prin urmare, aşa cum Curtea Constituțională a reţinut în jurisprudenţa sa, deşi Constituţia nu defineşte noţiunea de „viață familială“, este necesar să fie avute în vedere cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia noţiunea de „viață de familie“, apărată prin art. 8 din Convenţie, nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relații de facto (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Van der Heijden împotriva Olandei, precitată). Cu alte cuvinte, există „viață de familie“ şi în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei. Pentru acest motiv, Curtea Constituțională a reţinut că raţiunea reglementării dreptului de refuz al audierii ca martor subzistă şi în cazul persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți ori au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substanţial al instituirii acestui drept îl reprezintă protecţia „vieții de familie“ având o importanţă majoră în societate, indiferent de existenţa unei înregistrări formale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 23 octombrie 2017, paragraful 35).
33. Curtea apreciază însă că asimilarea relaţiilor de concubinaj sub anumite aspecte cu relaţiile dintre soți şi protecţia acordată acestora în respectul prevederilor constituţionale ale art. 26 nu poate fi interpretată ca punând un semn de egalitate între situaţia persoanelor care au trăit în concubinaj şi cea a persoanelor care au ales să se căsătorească. Legislaţia română reglementează căsătoria ca fiind acel cadru legal care creează o serie de drepturi şi obligații reciproce între soți, prevăzute în detaliu în Codul civil. Acestea privesc atât dimensiunea afectivă, de respect şi sprijin moral pe care o presupune căsătoria, dar şi alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale stabilite de lege şi asumarea efectelor juridice ale acestuia, stabilirea locuinţei familiei şi a drepturilor şi obligaţiilor ce derivă din aceasta, precum şi asumarea obligaţiilor referitoare la cheltuielile căsătoriei. Consacrarea căsătoriei la nivelul Legii fundamentale ca fundament al familiei relevă opţiunea legiuitorului de a încuraja şi oferi un statut special acesteia în raport cu alte forme de trai comun, aşa cum este concubinajul.
34. Împrejurarea că realitatea socială relevă o creştere a numărului relaţiilor de concubinaj în detrimentul căsătoriei nu poate fi considerat ca un argument suficient pentru a aprecia că este necesară egalizarea efectelor juridice ce derivă din cele două situaţii. Atât timp cât, potrivit legii aplicabile, două persoane au dreptul de a se căsători, dar nu o fac, înseamnă că aleg să îşi asume toate consecinţele juridice care derivă din această opţiune, astfel că sunt libere de obligaţiile ce revin soţilor, potrivit legii, dar acceptă şi renunţarea la drepturile ce derivă din statutul marital.
35. Deşi conferă un sens larg noţiunii de „viață de familie“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa, aşa cum este Încheierea din 10 februarie 2011, pronunțată în Cauza Korosidou contra Greciei, paragraful 64, că, pe terenul articolului 12 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la căsătorie, căsătoria este în mod larg recunoscută ca oferind un statut şi drepturi specifice celor care îşi asumă acest angajament. Protecţia căsătoriei constituie, în principiu, un motiv important şi legitim pentru a justifica o diferenţă de tratament între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite. Căsătoria se caracterizează printr-un ansamblu de drepturi şi obligații care se diferenţiază în mod clar de situaţia unui bărbat şi a unei femei care trăiesc împreună. De asemenea, Curtea a amintit că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea unei diferenţe de tratament diferit între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite, mai ales în ceea ce privește politica socială şi fiscală, aşa cum sunt materia impozitării, cea a pensiilor şi a securităţii sociale.
36. Tot prin Încheierea din 10 februarie 2011, pronunțată în Cauza Korosidou contra Greciei, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg a subliniat că efectele juridice ale unei căsătorii sau ale unui parteneriat civil prin care două persoane decid în mod expres şi liber să se căsătorească disting acest tip de relaţie de alte forme de trai comun. Dincolo de durata sau caracterul solidar al relaţiei, elementul determinant îl reprezintă existenţa unui angajament public, care este însoţit de o serie de drepturi şi obligații de ordin contractual. În același mod în care nu se poate face o analogie între cuplurile căsătorite sau aflate în parteneriat civil, pe de o parte, şi cuplurile heterosexuale sau homosexuale în care membrii au ales să trăiască împreună fără a deveni soți sau parteneri civili, absenţa unui astfel de acord juridic constrângător între reclamanţi face ca relaţia de coabitare, în pofida duratei sale lungi, să fie în mod fundamental diferită de cea existentă între soți sau parteneri civili. În concluzie, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi de existenţa unei speranţe legitime a concubinului de a beneficia de pensie în urma decesului partenerului.
37. În același sens este şi jurisprudenţa Curții de Justiție a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, pronunțată în Cauza C-460/18 P, paragraful 72 şi următoarele, a reţinut că, „deşi sub anumite aspecte uniunile de fapt şi uniunile legale, precum căsătoria, pot prezenta similitudini, acestea nu pot conduce neapărat la o asimilare între aceste două tipuri de uniune (Hotărârea din 15 aprilie 2010. Gualtieri/Comisia, C-485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 75). În fapt, o căsătorie se caracterizează printr-un formalism strict şi creează drepturi şi obligații reciproce între soți, de un nivel ridicat, printre care se numără obligaţiile de asistenţă şi de solidaritate. Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a extins în mod explicit aplicarea, în anumite condiții, a dispozițiilor statutului referitoare la persoanele căsătorite asupra persoanelor legate printr-o uniune consensuală înregistrată. Astfel, în sensul articolului 1d) alineatul (1) al doilea paragraf din statut, uniunile consensuale sunt tratate în același mod ca şi căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut. Condiţiile prevăzute la această dispoziţie includ printre altele cerinţa ca cuplul să furnizeze un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să le ateste statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale şi ca cuplul să nu aibă acces la căsătorie civilă într-un stat membru. Prin urmare, pentru ca o uniune consensuală înregistrată să fie asimilată căsătoriei în sensul statutului, această dispoziţie impune ca funcţionarul înregistrat ca partener stabil în cadrul unei uniuni consensuale să îndeplinească condițiile legale stabilite în dispoziţia menţionată. Rezultă din articolul 17 primul paragraf din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din acesta că, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în această dispoziţie, un partener în cadrul unei uniuni consensuale poate pretinde beneficiul pensiei de urmaș în urma decesului partenerului său. Pe de altă parte, o uniune de fapt, precum concubinajul, nu respectă aceste caracteristici în măsura în care […] nu face în principiu obiectul unui statut fixat prin lege.“
38. Prin aceeași hotărâre, paragrafele 87 şi următoarele, Curtea de la Luxembourg a reţinut că „cerinţa unei durate minime a căsătoriei la data decesului urmăreşte evitarea situaţiei în care aceasta ar fi doar un pact asupra unei succesiuni viitoare, motivată mai mult de consideraţii financiare decât de un proiect de viață în comun. Această condiție privind durata permite, printre altele, combaterea fraudei. Trebuie amintit că principiul interzicerii fraudei şi a abuzului de drept constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justiţiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun şi alţii, C-359/16, EU:C:2018: 63, punctul 49, precum şi jurisprudenţa citată). Prin urmare, trebuie să se constate că, pentru a combate abuzurile şi chiar frauda, legiuitorul Uniunii dispune de o marjă de apreciere în stabilirea dreptului la o pensie de urmaș. În speţă, condiţia potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat cel puțin un an pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș vizează să asigure realitatea şi stabilitatea relaţiilor dintre persoanele în cauză. O astfel de condiție nu pare a fi discriminatorie sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul pensiei de urmaș.“
39. Revenind la situaţia specifică pusă în vedere de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale, în calitate de autor al prezentei excepţii de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta se particularizează prin faptul că persoana care solicită dreptul la pensie de urmaș a fost căsătorită cu cel decedat, iar înainte de căsătorie au trăit împreună o perioadă mai lungă, astfel că se ridică problema dacă, prin încheierea căsătoriei, şi perioada anterioară poate fi asimilată acesteia astfel încât să dea naştere unor drepturi similare.
40. Pentru a răspunde acestei întrebări, Curtea aminteşte că, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de competenţa exclusivă de a stabili criteriile şi condițiile de acordare a pensiilor, dacă prin instituirea tratamentelor juridice diferenţiate nu distinge în cadrul categoriei persoanelor care se află în situaţii identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 933 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 22 ianuarie 2007).33. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, acordarea pensiei de urmaș este condiţionată de calitatea de copil sau soț al celui decedat. Cât privește acordarea pensiei doar soțului supraviețuitor şi nu persoanelor care au trăit în fapt cu cel decedat, legiuitorul a avut în vedere protejarea şi încurajarea relaţiilor stabile şi continue întemeiate pe căsătorie. În acest sens, Curtea observă faptul că legiuitorul a condiționat acordarea pensiei de urmaș de o durată de cel puțin 10 ani a căsătoriei, fapt ce exprimă nu doar o determinare obiectivă, ce ţine de resursele financiare ale statului care influenţează stabilirea criteriilor şi limitelor de acordare a drepturilor de asigurări sociale, dar şi intenţia de a proteja viaţa de familie întemeiată pe căsătorie. Or, aşa cum reiese şi din jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului şi cea a Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene, legiuitorul naţional se bucură de libertatea de a stabili reglementări prin care să susţină relaţiile de familie întemeiate pe căsătorie şi care conferă drepturi specifice soţilor.
41. Curtea apreciază că, în măsura în care ar încuraja asimilarea relaţiilor de concubinaj relaţiilor dintre soți în vederea stabilirii dreptului la pensie de urmaș, legiuitorul ar relativiza importanţa cerinţei referitoare la durata căsătoriei, fragilizând protecţia acordată acestei instituţii. Astfel, soțul supraviețuitor ar putea folosi perioada în care a trăit cu fostul soț înainte de căsătorie pentru a reduce, în fapt, numărul de ani de căsătorie necesari obținerii pensiei de urmaș, acesta devenind o condiție derizorie.
42. În plus, Curtea consideră că, dacă ar admite că numărul de ani de căsătorie prevăzut de lege pentru a obţine pensia de urmaș poate fi complinit prin adăugarea perioadei trăite împreună în afara căsătoriei, instanţa de contencios constituţional s-ar substitui, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, legiuitorului, care, aşa cum s-a arătat mai sus, se bucură de competenţa exclusivă de a reglementa condițiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale ţinând cont atât de valorile sociale protejate, cât şi de resursele financiare disponibile.
43. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.667/99/2016 şi constată că dispozițiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Iași – Secția litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

17.01.2021

www.pensii.ro , contact@pensii.ro