Consiliul de Stat

Decretul nr. 783/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii*)

---

În vigoare de la 20 noiembrie 1969

Publicare aplicabilă de la 20 noiembrie 1969 până la 19 martie 1972, fiind înlocuită prin republicarea (r1) din Buletinul Oficial nr. 32 din 20 martie 1972

Publicat în Buletinul Oficial nr. 129 din 15 noiembrie 1969. Formă aplicabilă la 19 martie 1972.

*) Acest decret a devenit Legea nr. 68/1969.

---

EXPUNERE DE MOTIVE

Ministerul Muncii a fost înființat la începutul anului 1968, prin comasarea Comitetului de Stat pentru Protecția Muncii, a Direcției Generale a Forței de Muncă și a compartimentelor ce se ocupau de pensii, asigurări și asistență socială la Ministerul Sănătății și la Uniunea Generală a Sindicatelor.

La 1 aprilie 1969, Ministerul Muncii a fost reorganizat ca urmare a comasării cu fostul Comitet de Stat pentru Problemele de Organizare și Salarizare. Cu același prilej, pe baza hotărîrii conducerii partidului, în cadrul Ministerului Muncii a luat ființă Institutul central de studii pentru problemele conducerii economiei, organizării muncii și perfecționării cadrelor (ICOP).

Atît la reorganizarea ministerului cît și în analizele întreprinse în continuare s-au aplicat principiile indicate de conducerea de partid cu privire la organizarea aparatului central de stat, în sensul că s-au redus prin comasare o serie de direcții și servicii în scopul eliminării paralelismelor, a reducerii verigilor intermediare, asigurării unui raport corespunzător între numărul funcțiilor de execuție și al celor de conducere și obținerii unei proporții raționale a personalului de deservire.

Cu acest prilej, s-a constatat și necesitatea includerii în reglementările care privesc organizarea și funcționarea ministerului, a unor atribuții noi, care au apărut în această perioadă. Astfel, Ministerul Muncii are sarcina de a analiza și a efectua controlul periodic al încadrării cu personal a ministerelor, celorlalte organe centrale, a consiliilor populare și a unităților din subordinea acestora, pe baza statelor de funcțiuni și a structurilor organizatorice în vigoare.

Pentru a reglementa toate atribuțiile și întreaga organizare și funcționare a Ministerului Muncii, s-a adoptat alăturatul decret.

Consiliul de stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă:

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. – Ministerul Muncii înfăptuiește politica partidului și statului în domeniul salarizării, al perfecționării metodelor de conducere a activității economice, organizării producției, organizării și normării muncii, perfecționării cadrelor ce lucrează în conducerea activității economice, al legislației muncii, forței de muncă, protecției muncii, asigurărilor sociale, pensiilor și asistenței sociale.

Art. 2. – Ministerul Muncii asigură în activitatea sa aplicarea legilor, decretelor și hotărîrilor Consiliului de Miniștri.

Art. 3. – Ministerul Muncii asigură îndrumarea metodologică a direcțiilor județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și le dă, prin comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, indicații de specialitate în domeniul său de activitate.

Art. 4. – Ministerul Muncii colaborează cu celelalte ministere și organe centrale, precum și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în scopul îndeplinirii atribuțiilor ce-i revin.

La elaborarea actelor normative în domeniul legislației muncii și asigurărilor sociale, Ministerul Muncii colaborează cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor.

CAPITOLUL II
Atribuții

Art. 5. – Ministerul Muncii are, în ce privește salarizarea și celelalte forme de cointeresare materială, următoarele atribuții:

1. a) efectuează, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, studii și cercetări în legătură cu perfecționarea elementelor sistemului de salarizare și supune Consiliului de Miniștri propuneri privind:

– cadrul de ansamblu al sistemului de salarizare pentru toate categoriile de personal;

– salariile tarifare pentru muncitori, personalul tehnic, economic, de specialitate, administrativ și de deservire;

– principiile generale de premiere, de acordare a sporurilor la salariu, precum și ale altor forme de cointeresare materială;

– nomenclatorul general al funcțiilor, precum și condițiile de încadrare și promovare pentru personalul tehnic, economic, de specialitate, administrativ și de deservire;

b) coordonează întocmirea de către ministere și celelalte organe centrale a indicatoarelor tarifare de calificare pentru muncitori și personalul operativ;

c) inițiază și experimentează, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, forme noi de salarizare și premiere;

d) asigură aplicarea unitară pe ansamblul economiei a sistemului de salarizare și a celorlalte forme de cointeresare materială, în care scop dă indicații metodologice și precizări în interpretarea actelor normative care se referă la acest domeniu;

e) controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale în domeniul salarizării și propune ministerelor și celorlalte organe centrale măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea deficiențelor constatate.

Art. 6. – Ministerul Muncii are, în ce privește perfecționarea metodelor de conducere a activității economice, a organizării producției, a organizării și normării muncii, precum și în domeniul perfecționării cadrelor în probleme de conducere și organizare, următoarele atribuții:

• a) întocmește, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale și supune Consiliului de Miniștri propuneri de măsuri de ansamblu, în scopul creșterii eficienței economice a activității organizațiilor socialiste;
• b) efectuează studii și cercetări și elaborează indicații metodologice legate nemijlocit de nevoile practice ale economiei naționale, cu privire la stabilirea structurilor organizatorice pentru întreprinderi, organizații economice și instituții de stat, perfecționarea metodelor de conducere, a sistemului informațional, a formelor și metodelor de organizare a producției, a metodelor de organizare a proceselor și locurilor de muncă, a metodelor de stabilire a normativelor și normelor de muncă pentru toate categoriile de salariați, precum și alte indicații metodologice în problemele specifice acestui domeniu de activitate;
• c) acordă asistență de specialitate întreprinderilor, organizațiilor economice și instituțiilor în îmbunătățirea metodelor de conducere, de organizare a producției, de organizare și normare a muncii și de perfecționare a pregătirii cadrelor în aceste domenii;
• d) elaborează norme sau normative de muncă pentru unele funcții tehnice, economice, de specialitate, administrative și de deservire, cu o largă răspîndire în economie;
• e) elaborează proiectul planului de stat de normare a muncii pe ansamblul economiei naționale, pe baza propunerilor ministerelor și celorlalte organe centrale, iar după aprobare, urmărește modul de aplicare a acestuia;
• f) își dă acordul, din punct de vedere metodologic, cu privire la normele și normativele de muncă unificate pe ramuri ale economiei naționale, elaborate de ministere și celelalte organe centrale;
• g) efectuează controlul de stat de specialitate asupra modului cum se elaborează și se aplică normele de muncă, precum și asupra modului cum se asigură modificarea acestora, atunci cînd intervin schimbări în organizarea producției, a muncii și în înzestrarea tehnică, stabilind totodată răspunderile și măsurile ce se impun pentru înlăturarea lipsurilor constatate;
• h) analizează și controlează periodic încadrarea cu personal a ministerelor, a celorlalte organe centrale și a consiliilor populare județene și al municipiului București, pe baza statelor de funcțiuni și a structurilor organizatorice în vigoare;
• i) organizează, împreună cu Ministerul Învățămîntului, cu celelalte organe de sinteză economică și cu ministerele economice interesate, sistemul de calificare și perfecționare profesională a cadrelor ce lucrează în domeniul conducerii activității economice; asigură, prin unitățile sale, perfecționarea pregătirii cadrelor de conducere și a specialiștilor în probleme de conducere și organizare; colaborează cu Ministerul Învățămîntului în exercitarea atribuțiilor acestuia, în vederea includerii în programele de învățămînt profesional, tehnic și economic de nivel mediu și superior a cunoștințelor necesare privind conducerea, organizarea producției, organizarea și normarea muncii;
• j) urmărește și analizează modul în care se desfășoară activitatea de organizare a producției și a muncii în întreprinderi, organizații economice și instituții de stat; controlează modul de aplicare a măsurilor stabilite de conducerea de partid și de stat privind perfecționarea organizării producției și a muncii și informează Consiliul de Miniștri asupra constatărilor făcute;
• k) sprijină activitatea cabinetelor județene, municipale și orășenești pentru probleme de organizare a producției și a muncii.

Art. 7. – Ministerul Muncii are, în ce privește legislația muncii, următoarele atribuții:

• a) elaborează, împreună cu Ministerul Justiției, Uniunea Generală a Sindicatelor din România și alte organe centrale interesate, propuneri de reglementări pentru perfecționarea legislației muncii și le supune Consiliului de Miniștri;
• b) îndrumă, coordonează și controlează activitatea privind stabilirea, desfășurarea și încetarea raporturilor juridice de muncă;
• c) sprijină activitatea de încheiere a contractelor colective de muncă;
• d) sprijină activitatea comisiilor de judecată privind soluționarea litigiilor de muncă.

Art. 8. – Ministerul Muncii are, în ce privește forța de muncă, următoarele atribuții:

• a) analizează resursele de muncă și gradul de ocupare a acestora, precum și evoluția și structura forței de muncă în perspectivă, în raport cu dezvoltarea economiei naționale și colaborează cu Comitetul de Stat al Planificării și Direcția Centrală de Statistică la elaborarea balanței forței de muncă; propune măsuri pentru utilizarea rațională a forței de muncă;
• b) studiază și organizează, împreună cu organele competente, orientarea profesională a forței de muncă; colaborează la întocmirea planurilor de pregătire a cadrelor prin învățămîntul profesional, tehnic, ucenicie la locul de muncă și cursuri de scurtă durată și urmărește modul în care se realizează repartizarea absolvenților și folosirea lor;
• c) elaborează planul de recrutare a muncitorilor necalificați, în funcție de nevoile economiei naționale și urmărește îndeplinirea acestuia de către direcțiile județene și a municipiului București pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale;
• d) ia măsuri pentru plasarea în muncă a persoanelor care solicită aceasta, în raport cu pregătirea lor profesională și cu nevoile unităților.

Art. 9. – Ministerul Muncii are, în ce privește protecția muncii, următoarele atribuții:

a) îndrumă și controlează activitatea de protecție a muncii, în vederea asigurării unor condiții normale de muncă, precum și a prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

b) stabilește, împreună cu Ministerul Sănătății, norme republicane de protecția muncii; stabilește normativul republican pentru acordarea și utilizarea echipamentului de protecție și de lucru și controlează modul în care se acordă și se folosește acest echipament;

c) aprobă clasificarea minelor din punct de vedere al emanațiilor de gaze;

d) controlează aplicarea normelor și măsurilor de protecție a muncii în elaborarea proiectelor, la construirea obiectivelor noi, instalațiilor și utilajelor, precum și modul în care sînt nominalizate și utilizate fondurile pentru protecția muncii;

e) analizează, împreună cu organele centrale interesate, cauzele accidentelor de muncă, stabilind măsuri de prevenire a acestora; controlează înregistrarea, evidența și raportarea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; cercetează, sub aspectul cauzelor și răspunderilor, accidentelor de muncă colective, accidentele de muncă mortale și cele care au produs invaliditate, precum și acele accidente tehnice și avarii care au legătură cu protecția muncii;

f) urmărește generalizarea pe economie a introducerii celor mai bune aparate, dispozitive, instalații și a altor mijloace de protecție a muncii; îndrumă și controlează activitatea de propagandă privind protecția muncii.

Art. 10. – Ministerul Muncii are, în ce privește asigurările sociale și pensiile, următoarele atribuții:

• a) organizează, îndrumă și controlează activitatea de asigurări sociale de stat și de pensii și sprijină metodologic sectoarele de activitate care au sisteme proprii de asigurări sociale și pensii;
• b) stabilește, în condițiile legii, cotele privind contribuția pentru asigurările sociale de stat datorate de unități; pregătește proiectul de buget al asigurărilor sociale de stat și asigură executarea lui; gestionează fondurile realizate din contribuția angajaților pentru pensia suplimentară;
• c) organizează, îndrumă și controlează activitatea de stabilire și plată a ajutoarelor și pensiilor cuvenite în cadrul asigurărilor sociale de stat, a pensiei suplimentare, precum și a pensiilor invalizilor și accidentaților de război, urmașilor acestora și urmașilor celor morți sau dispăruți în război;
• d) organizează, îndrumă și controlează, împreună cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor și cu celelalte organe competente, trimiterea la odihnă și tratament balneoclimatic, în condițiile legii, a angajaților, pensionarilor, inclusiv a celor militari, membrilor lor de familie și a altor persoane; face propuneri în vederea modernizării și dezvoltării stațiunilor balneoclimatice;
• e) organizează, împreună cu Ministerul Sănătății, activitatea de expertiză medicală a capacității de muncă și de recuperare a acesteia.

Art. 11. – Ministerul Muncii are, în domeniul asistenței sociale, următoarele atribuții:

a) organizează, coordonează și controlează activitatea de asistență socială; studiază problemele sociale ale proceselor de muncă, colectivităților sau persoanelor, și ia măsuri sau face propuneri, după caz, pentru rezolvarea lor;

b) înființează și organizează, cu acordul Ministerului Sănătății, Ministerului Învățămîntului și al organelor locale ale administrației de stat, după caz, unități de asistență socială;

c) organizează, îndrumă și controlează activitatea de orientare profesională și de calificare și recalificare, prin învățămînt special, a deficienților și invalizilor, și asigură plasarea lor în muncă;

d) asigură îndrumarea tehnică de specialitate în domeniul asistenței sociale a organelor locale ale administrației de stat și a unităților din subordinea acestora;

e) îndrumă și controlează activitatea privind stabilirea și plata alocației de stat pentru copii și a celorlalte alocații familiale; acordă ajutoare și alte prestații de asistență socială;

f) sprijină asociațiile de invalizi.

Art. 12. – Pe lîngă atribuțiile prevăzute la articolele 5-11 inclusiv, Ministerul Muncii:

a) colaborează cu Comitetul de Stat al Planificării la pregătirea proiectului planului de stat de perspectivă și anual de muncă și salarii, precum și a indicatorilor de plan privind creșterea nivelului de trai al populației, în vederea utilizării cu maximum de eficiență a fondurilor alocate;

b) colaborează cu Comitetul de Stat al Planificării, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a Republicii Socialiste România și Direcția Centrală de Statistică la urmărirea și informarea periodică a Consiliului de Miniștri asupra îndeplinirii planului de muncă și salarii, propunînd măsuri pentru asigurarea realizării lui;

c) colaborează cu Comitetul de Stat al Planificării, Direcția Centrală de Statistică, Comitetul pentru Prețuri și Banca Națională a Republicii Socialiste România la analiza evoluției nivelului de trai al angajaților și la elaborarea de propuneri către Consiliul de Miniștri privind măsuri pentru asigurarea realizării indicatorilor de plan referitori la creșterea nivelului de trai;

d) colaborează cu Consiliul Național al Cercetării Științifice la coordonarea activității de studii și cercetări în domeniul său de activitate;

e) pregătește și asigură, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și cu alte organe centrale competente, participarea României la organizațiile internaționale care au preocupări în domeniul muncii și ocrotirii sociale și face propuneri în vederea încheierii, aderării sau denunțării înțelegerilor internaționale în acest domeniu; asigură îndeplinirea obligațiilor care decurg din activitatea de colaborare în cadrul relațiilor internaționale privitoare la muncă și ocrotirea socială;

f) organizează cooperarea tehnico-științifică cu alte țări în domeniul său de activitate;

g) stabilește, potrivit legii, împreună cu organele centrale competente, condițiile și modul de exercitare a meseriilor de către meșteșugari în ateliere proprii;

h) acordă asistență tehnică și face propuneri organizațiilor cooperatiste și celorlalte organizații obștești în problemele specifice activității sale;

i) asigură aplicarea politicii partidului și statului în probleme de personal, în domeniul său de activitate, în care scop:

– stabilește criterii unitare de selecționare, pregătire, perfecționare și promovare a personalului și controlează aplicarea lor în unitățile subordonate;

– stabilește necesarul de personal în perspectivă și ia măsuri de pregătire a acestuia, potrivit legii;

– angajează personalul pentru aparatul propriu; numește organele de conducere ale unităților din subordinea sa;

– organizează și asigură perfecționarea cadrelor de conducere și a specialiștilor;

– asigură baza materială și dotarea liceelor de specialitate și a școlilor profesionale din subordinea sa, precum și cadrele didactice de specialitate necesare;

j) editează lucrări și publicații de specialitate pentru răspîndirea experienței celei mai înaintate din afară și din străinătate, precum și a rezultatelor cercetărilor proprii, și organizează expoziții în domeniul său de activitate;

k) prezintă Consiliului de Miniștri proiecte de acte normative privitoare la problemele ce intră în atribuțiile sale;

l) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

Art. 13. – Ministerul Muncii are dreptul:

a) să ceară organelor și organizațiilor socialiste actele, datele și informațiile necesare realizării atribuțiilor sale;

b) să ceară unităților să ia măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate în ce privește protecția muncii și să dispună oprirea parțială sau totală a activității în unități sau locuri de muncă, în cazul cînd nerespectarea normelor de protecție a muncii prezintă un pericol grav și iminent pentru viața sau sănătatea oamenilor muncii;

c) să constate contravențiile la normele de protecție a muncii, la elaborarea și aplicarea normelor de muncă, precum și la celelalte dispoziții ale legislației muncii.

Drepturile prevăzute în prezentul articol se exercită și de direcțiile județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale.

Inspectorii pentru protecția muncii, în exercitarea atribuțiilor lor, pot intra în incinta unităților la orice oră din zi sau din noapte, pe baza legitimațiilor eliberate de Ministerul Muncii.

CAPITOLUL III
Organizare și funcționare

Art. 14. – Ministerul Muncii este condus de Colegiul ministerului, organ deliberativ, care hotărăște în problemele generale privind activitatea ministerului.

Art. 15. – Colegiul ministerului se compune din:

• a) ministru, primul adjunct al ministrului și adjuncți ministrului;
• b) directori generali și directori din aparatul ministerului, conducători ai unor unități din subordine, precum și specialiști cu experiență îndelungată și înaltă calificare din cadrul ministerului sau din afara acestuia;
• c) un secretar al Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor și un secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, desemnați de conducerile acestor organe.

Componența colegiului se aprobă de Consiliul de Miniștri, la propunerea ministrului.

Președintele colegiului este ministrul; în lipsa ministrului, atribuțiile de președinte se îndeplinesc de primul adjunct al ministrului.

Art. 16. – La ședințele colegiului pot fi invitați delegați ai unor organe și organizații de stat ori obștești, interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii. De asemenea, la ședințele colegiului pot fi invitați specialiști din cadrul ministerului sau din afara acestuia.

Art. 17. – Colegiul ministerului își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.

În caz de divergență între ministru și majoritatea membrilor colegiului, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune vicepreședintelui Consiliului de Miniștri care coordonează activitatea ministerului; dacă una dintre părți nu este de acord cu soluția dată, problema va fi supusă biroului Permanent al Consiliului de Miniștri, pentru a hotărî.

Art. 18. – Ședințele colegiului au loc cel puțin o dată pe trimestru și se convoacă, în timp util, de ministru. Colegiul poate fi convocat și la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi.

Art. 19. – Colegiul ministerului în întregul său și fiecare membru în parte răspund în fața Consiliului de Miniștri pentru întreaga activitate a ministerului; fiecare membru al colegiului răspunde în fața colegiului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredințate.

Art. 20. – Între ședințele colegiului, ministrul împreună cu primul adjunct al ministrului și adjuncții ministrului dezbat și rezolvă probleme curente ale activității ministerului și stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărîrilor colegiului.

Art. 21. – În executarea hotărîrilor colegiului și în exercitarea atribuțiilor proprii, ministrul emite, potrivit legii, ordine, instrucțiuni, precum și alte acte prevăzute de lege, și dă indicații obligatorii în domeniul de activitate al ministerului.

Art. 22. – Ministrul informează colegiul ministerului asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre ședințe.

Art. 23. – Pentru analizarea unor probleme de mare complexitate sau care interesează întreaga activitate a ministerului, colegiul poate constitui colective de lucru cuprinzînd specialiști din cadrul ministerului sau din afara acestuia. Desemnarea specialiștilor din afara ministerului se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central respectiv.

Art. 24. – Ministerul are în conducerea sa un ministru, un prim-adjunct al ministrului și cinci adjuncți ai ministrului.

Primul adjunct al ministrului și adjuncții ministrului se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, iar atribuțiile acestora se stabilesc de colegiul ministerului.

Art. 25. – Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe și organizații din țară, precum și în relațiile internaționale.

Art. 26. – În cadrul Ministerului Muncii funcționează Consiliul tehnico-științific, care se organizează și funcționează pe baza regulamentului emis de colegiul ministerului.

Din Consiliul tehnico-științific fac parte specialiști ai Ministerului Muncii și ai altor organizații socialiste; pentru angajații altor organizații socialiste, desemnarea se face cu acordul conducerii acestor organizații.

Art. 27. – Ministerul Muncii are următoarea structură organizatorică:

1. a) Departamentul salarizării, cu:

– Direcția coordonării salarizării;

– Direcția industrie;

– Direcția social-cultural, administrație de stat și economie locală;

– Direcția agricultură și circulația mărfurilor;

– Direcția construcții și transporturi;

– Oficiul special;

1. b) Institutul central de studii pentru problemele conducerii economiei, organizării muncii și perfecționării cadrelor, cu:

– Centrul de studii pentru conducerea economiei și organizarea producției;

– Centrul de studii pentru organizarea și normarea muncii;

– Centrul de perfecționare a pregătirii cadrelor de conducerea din întreprinderi, care funcționează ca unitate exterioară;

1. c) Inspecția de stat pentru protecția muncii, cu:

– Inspectoratul general pentru protecția muncii în industria grea, transporturi și telecomunicații;

– Inspectoratul general pentru protecția muncii în activitatea geologică, minieră și petrolieră;

– Inspectoratul general pentru protecția muncii în industria bunurilor de consum, agricultură și economia forestieră;

– Direcția norme, echipament și dispozitive de protecția muncii;

• d) Direcția de sinteză și cooperare;
• e) Direcția legislației muncii;
• f) Direcția generală a forței de muncă;
• g) Direcția generală de asigurări sociale și pensii;
• h) Direcția asistență socială;
• i) Direcția plan-finanțe;
• j) Direcția de control;
• k) Direcția de personal și învățămînt;
• l) Direcția secretariat-administrativă.

Art. 28. – Departamentul salarizării este condus de un consiliu de conducere, organ deliberativ, format din: șeful departamentului, care este și președintele acestuia, adjunctul său, precum și un număr de membri dintre lucrătorii cu funcții de conducere din aparatul ministerului, desemnați de ministru.

Din consiliul de conducere al departamentului mai fac parte, ca membri, și cîte un reprezentant al Comitetului de Stat al Planificării, Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a Republicii Socialiste România, Direcției Centrale de Statistică și Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, desemnați de conducerile organelor centrale respective.

Șeful departamentului este și prim-adjunct al ministrului.

Art. 29. – Institutul central de studii pentru problemele conducerii economiei, organizării muncii și perfecționării cadrelor este condus de un consiliu de conducere, organ deliberativ, format din președinte, care este adjunct al ministrului, și un număr de membri dintre conducătorii și specialiștii din unitățile componente, precum și ai unor ministere și organe centrale.

Componența consiliului de conducere al institutului se aprobă de ministrul muncii. Pentru membrii consiliului desemnați din afara institutului, numirea se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central respectiv.

Pe lîngă institut va funcționa o comisie de coordonare a pregătirii și perfecționării cadrelor din economie în probleme de conducere și organizare.

Art. 30. – Prevederile art. 16, 17 alin. 1, 18 și 23 se aplică în mod corespunzător și activității Consiliului Departamentului salarizării și al Institutului central de studii pentru problemele conducerii economiei, organizării muncii și perfecționării cadrelor din economie.

În caz de divergență între șeful departamentului sau președintele institutului central și majoritatea membrilor consiliului departamentului, respectiv al institutului central, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune Colegiului Ministerului Muncii, pentru a hotărî.

Consiliul departamentului, respectiv al institutului central, în întregul său și fiecare membru în parte, răspund în fața colegiului ministerului pentru întreaga activitate a departamentului, respectiv a institutului; fiecare membru al consiliului răspunde în fața consiliului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredințate.

Art. 31. – Conducerea Inspecției de stat pentru protecția muncii este asigurată de șeful inspecției, care este și adjunct al ministrului, împreună cu inspectorii generali șefi și directorul Direcției norme, echipament și dispozitive de protecția muncii.

Art. 32. – Numărul maxim de posturi în administrația centrală, raportul minim dintre numărul funcțiilor de execuție și cel al funcțiilor de conducere, precum și ponderea personalului de deservire față de totalul salariaților, sînt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul decret*).

*) Anexa se comunică celor interesați.

Art. 33. – Ministerul Muncii are în subordine institute și alte unități de cercetări științifice, unități de prestații, de adaptare profesională, de asistență socială și de învățămînt special pentru calificarea și recalificarea deficienților și invalizilor, unități de evidența și plata pensiilor și a altor prestații, precum și un centru de documentare și publicații.

Art. 34. – Atribuțiile, normele de funcționare și structura organizatorică, precum și competența materială și teritorială a unităților prevăzute în articolele 27 și 33, se stabilesc de colegiul ministerului, potrivit normelor legale.

CAPITOLUL IV
Dispoziții finale

Art. 35. – În centralele industriale și celelalte unități cu statut de centrală, întreprinderile industriale mari, exploatările miniere și șantierele stabilite de Ministerul Muncii vor funcționa inspectori permanenți pentru protecția muncii.

Art. 36. – Atribuțiile de control în domeniul protecției muncii ale Ministerului Muncii nu se exercită în unitățile subordonate Ministerului Forțelor Armate, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Securității Statului.

De asemenea, prevederile art. 9 lit. e nu se aplică la Ministerul Forțelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Securității Statului.

Art. 37. – Prezentul decret intră în vigoare pe data de 20 noiembrie 1969. Legea nr. 21/1967 privind înființarea Ministerului Muncii, Decretul nr. 262/1969 privind reorganizarea activității în domeniul organizării și salarizării, precum și orice alte dispoziții contrare, se abrogă pe aceeași dată.

 

	Președintele Consiliului de Stat,

București, 15 noiembrie 1969.

www.pensii.ro – Legislația pensiilor