OUG 1 din 2013 – indice de corecție 2011-2012

author
5 minutes, 33 seconds Read

Calcul, valoare punct de pensie, indice de corecție 2013, indice corecție în 2011, indice corecție în anul 2012;

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 22 ianuarie 2013 (*actualizată*)pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice(actualizată până la data de 4 noiembrie 2014*)

EMITENT
  • GUVERNUL

*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 4 noiembrie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. „Centrul Teritorial de Calcul Electronic” S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: DECIZIA nr. 437 din 29 octombrie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013; DECIZIA nr. 463 din 17 septembrie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 68 din 21 octombrie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.

VALOAREA PUNCTULUI DE PENSIE

Având în vedere reglementările potrivit cărora valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent,având în vedere că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde reglementări potrivit cărora pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a actului normativ, la punctajul mediu anual al acestei categorii de pensionari se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată, ţinând cont de faptul că indicatorii în raport cu care se majorează anual valoarea punctului de pensie şi se calculează indicele de corecţie, realizaţi pe anul precedent, nu sunt cunoscuţi la începutul anului calendaristic,în vederea corelării prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu data la care instituţiile competente fac publice valorile unor indicatori utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie şi a indicelui de corecţie şi pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege,luând în considerare că unul dintre obiectivele importante ale construcţiei bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 îl constituie aplicarea prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând seama că elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri de urgenţă în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat şi că neadoptarea acestor măsuri ar avea drept consecinţe negative afectarea unui interes public, respectiv cel al pensionarilor sistemului public de pensii, categorii sociale vulnerabile, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articolul I

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 102, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

 În situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la alin. (2) are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.

 În situaţia în care indicatorii prevăzuţi la alin. (2) au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.”

2. La articolul 102, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) Începând cu anul 2013, indicatorii prevăzuţi la alin. (2), utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor, sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

CALCUL INDICE DE CORECȚIE

3. Articolul 170 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 170. – (1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011.

(2) Începând cu anul 2013, câştigul salarial mediu brut realizat, prevăzut la alin. (1), este cel definitiv, cunoscut în anul precedent celui în care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.

(4) Punctajul mediu anual rezultat în urma aplicării indicelui de corecţie reprezintă punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se utilizează la determinarea cuantumului pensiei.”

Articolul II

În anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.

Articolul III 

În anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este 1,06.

(2) Abrogat.––––-

Alin. (2) al art. III a fost abrogat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 23 decembrie 2013.

(3) Abrogat.––––-

Alin. (3) al art. III a fost abrogat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 23 decembrie 2013.

Articolul IV 

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este:

a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv;

b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv;

c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.

(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie.

(3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 1 ianuarie 2013, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), respectiv de la data deschiderii drepturilor de pensie, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c).–––-Alin. (3) al art. IV a fost modificat de art. IX din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 68 din 21 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 4 noiembrie 2014.

www.pensii.ro – Legislația pensiilor

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *