OUG 69/29.06.2021

author
6 minutes, 36 seconds Read

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 644/30.VI.2021

Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat, care stabilește o serie de drepturi și obligații pentru personalul aflat în compunerea Sistemului național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat,

raportat la faptul că Sistemul național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat, la care face trimitere Legea nr. 5/2021, este alcătuit din personal civil care încadrează serviciile publice de ambulanță, unitățile de primiri urgențe, serviciile publice județene și locale Salvamont și serviciile publice județene Salvaspeo,

ținând cont de faptul că serviciile publice sus-menționate asigură asistența medicală de urgență în regim continuu și permanent, atât în spital, prin unitățile de primiri urgențe, cât și în prespital, prin serviciile publice de ambulanță, serviciile publice județene și locale Salvamont și serviciile publice județene Salvaspeo,
în condițiile în care sistemul sanitar se confruntă cu o lipsă acută de personal medical, inclusiv în specialitățile care asigură asistență medicală de urgență,
întrucât menținerea aplicabilității prevederilor Legii nr. 5/2021 creează premisele pierderii unui segment extrem de important de forță de muncă specializată din unitățile de primiri urgențe (UPU) fie prin interzicerea desfășurării activității medicilor rezidenți de medicină de urgență sau de anestezie terapie intensivă (ATI) de anul I, II și III semestrul I, fie prin pensionare ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, la 57 de ani, fără penalizare,
având în vedere periclitarea funcționării Sistemului național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat prin ieșirea din sistem, într-o singură etapă, a unui procent semnificativ din personalul profesionist din UPU și ambulanță, care din analiza efectuată de acesta este de 18,39% la serviciile de ambulanță și de 17,80% la UPU — Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)/UPU/compartimente de primire a urgențelor (CPU),
întrucât neadoptarea măsurilor propuse afectează sănătatea și interesul public, iar reglementarea acestora nu poate fi amânată întrucât, în caz contrar, nu se poate asigura continuitatea acordării asistenței medicale de urgență,
întrucât Legea nr. 5/2021 necesita, anterior adoptării, o corelare cu întregul sistem al legislației cu care se află în conexiune ce reglementează Sistemul național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat, iar fără un astfel de demers aplicarea în momentul de față a prevederilor acestei legi este de natură a avea un impact negativ asupra sistemului de urgență, măsurile stabilite nefiind armonizate cu celelalte prevederi care reglementează componentele acestui sistem,
având în vedere necesitatea unei abordări unitare între structurile din cadrul sistemului de urgență, în ceea ce privește regulile aplicabile privind accesul în profesie, obligațiile, precum și modalitățile de modificare a raporturilor de muncă, dar și referitor la alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, asigurarea echipamentului de protecție, drept care este reglementat doar pentru serviciile de ambulanță, nu și pentru serviciile SMURD,
ținând cont de contextul epidemiologic actual, respectiv de declararea și prelungirea stării de alertă la nivel național ca urmare a pandemiei de COVID-19, iar efectele pe care aceasta le poate produce nu pot fi anticipate și nici încadrate într-un anumit interval de timp, iar în situația apariției unor noi tulpini ale coronavirusului SARS-CoV-2 mult mai contagioase și mai agresive este imperios necesar ca sistemul medical, în special cel de urgență, să fie pregătit pentru a face față unei asemenea amenințări,
având în vedere impactul imediat și pe termen mediu pe care aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 poate să îl determine asupra funcționării sistemului de urgență și, implicit, asupra vieții și sănătății pacienților, în lipsa unor măsuri compensatorii care să fie stabilite și implementate după o analiză temeinică de impact,
ținând cont de prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, situație în care se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată,
ținând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă, la cel mai înalt nivel, a mecanismelor necesare sistemului de urgență, cu consecințe directe asupra vieții și sănătății pacienților, reprezentând o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
având în vedere existența unor dificultăți în aplicarea Legii nr. 5/2021, respectiv lipsa unor instrumente legale și a unor mecanisme compensatorii adecvate care să permită funcționarea sistemului de urgență în condiții optime,
ținând cont că promovarea și adoptarea unei legi pentru modificarea și completarea Legii nr. 5/2021 implică o procedură îndelungată, iar o astfel de soluție juridică presupune ca pe tot parcursul acestei proceduri activitatea Sistemului național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat să fie afectată și să nu poată fi desfășurată în condiții corespunzătoare,
ținând seama că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, iar neadoptarea acestora cu celeritate poate avea consecințe negative asupra capacității administrative a Sistemului național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat și asupra interesului public, întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol interesul public și a cărei reglementare nu poate fi amânată,

reținându-se că în cazul în care nu sunt adoptate măsurile propuse, există riscul unor blocaje sau disfuncționalități instituționale și nu se poate asigura punerea în aplicare în mod eficient și cu celeritate a demersurilor de desfășurare a activității Sistemului național de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat în parametri adecvați, având în vedere că aspectele prezentate reprezintă elemente care vizează interesul public general și constituie situații extraordinare care reclamă adoptarea de măsuri urgente pe calea ordonanței de urgență,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. — Aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 privind
Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din
cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică
medicală de urgență și prim ajutor calificat, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie
2021, se suspendă începând cu data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență până la data de
31 decembrie 2022 inclusiv.
Art. II. — Cererile privind acordarea unor drepturi prevăzute
de Legea nr. 5/2021 nesoluționate până la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează cu aplicarea
prevederilor Legii nr. 5/2021, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă
p. Ministrul muncii și protecției sociale,
Mihnea-Claudiu Drumea,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 29 iunie 2021.

\Nr. 69

www.pensii.ro 04.07.2021


Pentru informatii legate de pensionarea prin legea5/2021 cere detalii la contact@pensii.ro .

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *