OUG 74/2022

author
7 minutes, 9 seconds Read

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 74 din 2 iunie 2022

privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat, precum și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în luna iulie 2022.

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 2 iunie 2022

Dat fiind faptul că, prin liberalizarea prețurilor la energie, măsură impusă la nivel internațional și european, s-a generat o creștere fără precedent a prețului la energia electrică, gazele naturale, precum și la combustibil care au avut impact atât asupra creșterii prețurilor la utilitățile publice pentru populație precum și asupra creșterii prețurilor la bunurile de consum, determinând în principal o scădere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației,
luând în considerare criza războiului din Ucraina care a determinat la rândul său un impact puternic asupra prețurilor la bunurile de consum, întrucât Ucraina este un mare producător și exportator de cereale pentru Uniunea Europeană, iar odată cu declanșarea războiului aceste importuri s-au diminuat semnificativ, astfel încât impactul asupra prețului la bunurile de consum destinate populației a fost unul semnificativ,
dat fiind faptul că o consecință imediată a creșterii prețurilor la utilitățile publice destinate populației, precum și a prețului bunurilor de consum, în special cele destinate hranei, a reprezentat-o creșterea ratei inflației, care nu poate fi controlată, fiind reflectată în creșterea prețurilor la mărfurile alimentare de 7,1% în luna ianuarie 2022 față de luna ianuarie 2021, dar și a celorlalte bunuri de consum și servicii, rata medie anuală a inflației fiind de 5,1%, iar cea prognozată având în vedere o rată a inflației de peste 10%,
având în vedere Programul „Sprijin pentru România“ inițiat de Guvernul României, referitor la acordarea, în luna iulie 2022, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 de lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei,
ținând seama de necesitatea de a îmbunătăți sistemul de protecție socială în concordanță cu prioritățile naționale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părți dintre beneficiarii sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România în contextul mondial actual,
luând în considerare că măsura de protecție socială propusă are consecințe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat din România, fiind menită să vină în sprijinul populației, prin acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1
(1) În luna iulie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 de lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

(2) Prin sintagma venituri lunare prevăzută la alin. (1) se înțelege:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;
e) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, raportate în „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar.
(3) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă în situația în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (2) și realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Articolul 2
Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (1) se plătește, din oficiu, în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații.

Articolul 3
(1) În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar prevăzut la art. (1) alin. (1) se acordă fiecărui urmaș în parte.
(2) Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral prevăzut la art. 1 alin. (1), chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni de lună.
(3) În cazul pensionarilor care, în luna iulie 2022, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii iulie, la determinarea plafonului prevăzut la art. 1 alin. (1) nu se iau în considerare aceste drepturi.
Articolul 4
(1) Ajutorul financiar prevăzut de prezenta ordonanță de urgență se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, aflați în evidența caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, care au domiciliul în România.
(2) Persoanele care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar prevăzut la art. 1.
Articolul 5
(1) Casele de pensii organizate în cadrul sistemelor de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare solicitate de aceasta, în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Casa Națională de Pensii Publice pune la dispoziția caselor de pensii sectoriale informațiile solicitate de acestea, existente în evidența proprie, în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 6
(1) Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (1) nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (1) nu se ia în calcul la stabilirea contribuției bănești individuale a asiguraților care beneficiază de bilete de tratament balnear, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.
Articolul 7
Ajutorul financiar nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare.
Articolul 8
(1) Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 nu este supus executării silite prin poprire.
(2) Eventualele sume acordate cu titlu de ajutor financiar plătite necuvenit se recuperează în condițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 114 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Vasile Dîncu
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 2 iunie 2022.
Nr. 74.


Pentru a afla dacă poti primi si tu acest ajutor scrie la contact@pensii.ro .

18.06.2022 www.pensii.ro – Ca sa sti !

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *