Repetiția este mama înțelepciuni, uitarea te face să repeți ceea ce ai ..uitat..așa ca să ajungi înțelept sau cel puțin să-ți fie ”învățătură de minte”.
DA, este adevărat! Am ajuns din nou (pe alte căi) la efectele crizei din 2010 prin care au de îndurat și pensionarii. Adică am urcat pe versantul însorit al muntelui fără să înțelegem că după atingerea vârfului urmează versantul(întunecos și friguros) de coborâre..tot al muntelui.
Efecte reale asupra pensiilor.
De la 1 august 2025 asupra pensiilor care depășesc 3000 lei se va aplica și 10% cota CASS. Astfel pentru suma de bani care depășește 3000 lei se vor aplica două taxe: 10% CASS și 10% impozit.
Pensiile brute NU scad, însă cele nete, adică ce-ți ajunge în cont sau geanta poștașului SCAD
Exemple:
pensie brută de 4000 lei ajungea în bugetul pensionarului o valoare de 3900 lei din august vor mai ajunge doar 3810 lei, adică o scădere cu 4,75%
pensie brută de 5000 lei ajungea în bugetul pensionarului o valoare de 4800 lei din august vor mai ajunge doar 4620 lei, adică o scădere cu 7,60%
pensie brută de 6000 lei ajungea în bugetul pensionarului o valoare de 5700 lei din august vor mai ajunge doar 5430 lei, adică o scădere cu 9,50%
pensie brută de 10000 lei ajungea în bugetul pensionarului o valoare de 9300 lei din august vor mai ajunge doar 8670 lei, adică o scădere cu 13,30%,
Se poate constata că venitul net din pensii scade cu cel puțin 4,75% pentru cei care au pensii brute de minim 4000 lei.
fără a mai analiza efectul debitării pensiilor mai mari de 3000 lei atât cu contribuția la sistemul de asigurări de sănătate cât și cu impozit, ambele de 10% aplicate asupra sumelor ce depășesc cei 3000 lei trebuie reținut că efectul măsurilor fiscale nu se oprește aici.
Urmare dacă o parte din costul vieții crește, cum este prețul la carburanți, se poate spune că ”taxarea” eroda într-o măsură mai mare puterea de cumpărare a pensionarilor.
Totuși dacă nu am ”beneficia” aceste măsuri ele ar putea fi înlocuite de altele pe care le-am mai trăit în anii 1992-1998: inflație mare și costuri crescute la dobânzi și o incapacitate a statului de a indexa pensiile an de an cel puțin cu inflația.
Mai mult este de așteptat ca serviciile medicale să elimine din situațiile în care asigurații sunt informați că din lipsă de fonduri sunt reprogramați pentru tratamente sau investigații medicale.
IOAN Covaciu
www.pensii.ro