fară copii, fără bani

Decret 409/1985

author
3 minutes, 3 seconds Read

DECRET nr. 409 din 26 decembrie 1985 privind majorarea contribuţiei persoanelor fără copii;

Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 76 din 26 decembrie 1985


Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Articolul 1

Contribuţia fixa lunară datorată de persoanele fără copii, căsătorite sau necasatorite, în vîrsta de peste 25 de ani, care muncesc în unităţile economice de stat şi instituţiile de stat, se majorează şi se stabileşte după cum urmează:

Retributia tarifara lunara de incadrare – lei – Contributia fixa lunara – lei –
Pina la 1.650 80
1.651 – 1.750 90
1.751 – 1.850 110
1.851 – 2.000 135
2.001 – 2.150 150
2.151 – 2.350 165
2.351 – 2.550 180
2.551 – 2.750 205
2.751 – 3.000 225
3.001 – 3.350 285
3.351 – 3.750 330
3.751 – 4.150 375
4.151 – 4.550 420
4.551 – 5.000 480
5.001 – 5.500 570
5.501 – 6.500 675
6.501 – 8.000 825
Peste 8.000 925


Contribuţia prevăzută la alin. 1 se datorează şi de persoanele fără copii, căsătorite sau necasatorite, în vîrsta de peste 25 de ani, încadrate cu contract de muncă în organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti şi de producţie, achiziţii şi desfacere a mărfurilor, în celelalte organizaţii obşteşti, precum şi în asociaţiile economice intercooperatiste şi cooperativele agricole de producţie.


Articolul 2

Contribuţia persoanelor fără copii, care realizează venituri din agricultura, se majorează şi se stabileşte după cum urmează:
a) Membrii cooperativelor agricole de producţie, precum şi celelalte persoane retribuite de aceste unităţi, în vîrsta de peste 25 de ani, căsătorite sau necasatorite, care nu au copii, vor plati o contribuţie anuală diferenţiată în funcţie de mărimea venitului, astfel:

Venitul anual – lei – Contributia anuala – lei –
Pina la 5.000 60
5.001 – 10.000 150
10.001 – 15.000 225
15.001 – 20.000 450
Peste 20.000 750


b) Producătorii cu gospodării agricole individuale, pe numele cărora se stabileşte impunerea, în vîrsta de peste 25 de ani, căsătoriti sau necăsătoriţi, care nu au copii, vor plati o contribuţie anuală diferenţiată astfel:

Marimea suprafetei – ha – Contributia anuala – lei –
Pina la 1 ha 60
De la 1,01 – 2 ha 80
Peste 2 ha 150


Articolul 3
Contribuţia persoanelor fără copii, datorată de personalul încadrat în alte unităţi decît cele socialiste, oamenii de litere, arta şi ştiinţa, liber-profesioniştii, meseriaşii, cărăuşii, proprietarii de bunuri închiriate şi alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate pe cont propriu, în vîrsta de peste 25 de ani, căsătoriti sau necăsătoriţi, care nu au copii, se majorează şi se stabileşte după cum urmează:

Venitul anual – lei – Contributia anuala – lei –
Pina la 3.000 60
3.001 – 6.000 77
6.001 – 9.000 96
9.001 – 12.000 120
12.001 – 15.000 180
15.001 – 18.000 240
18.001 – 21.000 300
21.001 – 24.000 420
24.001 – 30.000 1.080
30.001 – 36.000 1.440
36.001 – 42.000 1.800
42.001 – 48.000 2.160
48.001 – 54.000 2.520
54.001 – 60.000 2.880
60.001 – 72.000 3.420
72.001 – 84.000 4.200
84.001 – 96.000 4.980
Peste 96.000 6.000

În cazul persoanelor care realizează venituri ce se impun lunar, contribuţia persoanelor fără copii se determină prin raportarea la 12 luni a contribuţiei anuale corespunzătoare venitului obţinut în fiecare luna.

Articolul 4

Modul de stabilire, calculare şi de plată a contribuţiei persoanelor fără copii, reglementată prin prezentul decret, este cel prevăzut de Legea nr. 1/1977 privind impozitul pe fondul total de retribuire al unităţilor socialiste de stat, Legea nr. 2/1977 privind impozitul agricol şi Decretul nr. 1086/1966 privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor fără copii.


Articolul 5

Ministerul Finanţelor va introduce modificările corespunzătoare, decurgind din aplicarea prevederilor prezentului decret, în volumul bugetelor judeţelor şi al municipiului Bucureşti, precum şi în volumul şi structura bugetului de stat, pe anul 1986.


Articolul 6

Prevederile prezentului decret se aplică începînd cu veniturile aferente anului 1986.
Pe data intrării în vigoare a prezentului decret se abroga orice alte dispoziţii contrare.


www.pensii.ro -Legislația pensiilor 

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *